Intră acum și în grupul de
Flăcările au fost observate destul de târziu de câţiva vecini ai proprietarei gospodăriei, o femeie de 81 de ani prinsă de altfel de incendiu în locuinţă.
Speriaţi că femeia ar putea arde de vie, oamenii au sunat de urgenţă la 112 solicitând ajutorul pompierilor, la faţa locului deplasânduse echipaje de la Garda de intervenţie Gura Humorului şi Detaşamentul de pompieri Câmpulung Moldovenesc împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Stulpicani, Ostra şi Frasin.
Prima dată, pompierii au scos din locuinţă femeia înspăimântată care ca prin miracol nu a suferit arsuri, dar care a privit neputincioasă cum tot ceea ce a strâns o viaţă se transformă în scrum.
După aproape două ore, incendiul a fost stins stabilindu-se că acesta a pornit de la un scurtcircuit produs de un conductor electric defect.