Primele autobuze electrice produse în China pentru transportul metropolitan ar urma să vină la Suceava în toamna acestui an


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a semnat, miercuri, cu reprezentantul asocierii care a câștigat licitația, contractul pentru livrarea primelor autobuze electrice destinate transportului metropolitan.

La ceremonia de semnare a contractului au fost prezenți și reprezentanți ai localităților din Zona Urbană Funcțională Suceava.

Potrivit contractului, vor fi livrate 50 de autobuze electrice din care 18 lungi de 12 metri și restul microbuze cu lungimea de 6 metri care vor fi folosite pe trasee în Zona Urbana Funcțională, care cuprinde municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Șcheia, Moara, Bosanci, Ipotești, Adâncata, Mitocul Dragomirnei și Pătrăuți.

Primele 37 de autobuze vor fi livrate în termen de 6 luni, deci în luna august, iar celelalte 13 în termen de până la 12 luni conform contractelor.

Valoarea contractelor semnate este de 20.706.570 euro, fiind finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Autobuzele cu lungimea de 12 metri sunt produse de Zonson Smart Auto Corporation din China și sunt de tip GTZ, precum primele autobuze electrice care au funcționat în municipiul Suceava.

Microbuzele cu lungimea de 6 metri sunt produse de Xiamen King Long United Automotive Industry, Co. Ltd din China și sunt de tip K06.

Întrebat cum se redresează România achiziționând tehnologie chineză cu peste 20 de milioane de euro doar prin acest proiect ținând cont că finanțarea este făcută prin Programul Național de Redresare și Reziliență, primarul Ion Lungu a spus că firma care le cumpără este din România și că aceste autobuze ar urma să fie asamblate în România.


Intră acum și în grupul de