Intră acum și în grupul de
Astfel, conform unui comunicat de presă remis redacţiei noastre de către Compartimentul de informare publică din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, marti, puţin după miezul nopţii, în Punctul de trecere al frontierei Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat o persoană de sex masculin în vârstă de 41 de ani din oraşul Gura Humorului, pe sensul de intrare în ţara noastră la volanul unui autoturism marca Peugeot.
Aceleaşi surse ne-au declarat că “în urma controlului amănunţit efectuat de inspectorii vamali, au fost descoperite ascunse şi nedeclarate peste 440 pachete ţigarete de contrabandă, de provenienţă moldovenească, care erau ascunse în butelia de gaz ce alimenta autoturismul. Conform legislaţiei în vigoare, inspectorii vamali au procedat la reţinerea în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, iar şoferului în cauză i s-a întocmit dosat penal deoarece se afla la a doua abatere de acest fel în ultimele 6 luni”.
Cu doar trei zile înainte, aceeaşi persoană a fost depistată tot de către inspectorii vamali din Siret încercând să sustragă de la controlul vamal circa trei cartuşe de ţigări pe care le avea ascunse în zona schimbătorului de viteze.
Autoritatea vamală a reţinut în vederea confiscării întreaga cantitate de ţigări, iar şoferul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei. Amenda a fost achitată pe loc, iar autoturismul şi-a continuat drumul.