Intră acum și în grupul de
Trei gospodării au fost afectate, luni dimineața, de un incendiu în localitatea Costișa din comuna Frătăuții Noi.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat că la fața locului intervin pompierii militari și civili cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipelor de intervenție flăcările se manifestau la două locuințe și la anexe gospodărești, existând pericol de propagare la vecinătăți.
El a spus că incendiul a afectat trei gospodării.
La prima gospodărie flăcările s-au manifestat la casa de locuit și la două anexe gospodărești.
La a doua proprietate, a ars o construcție anexă, iar flăcările au afectat și podul casei de locuit.
La a treia gospodărie a fost afectată o singură anexă gospodărească.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Intră acum și în grupul de