Intră acum și în grupul de
La Suceava s-a inaugurat miercuri primul sistem de supraveghere publică din municipiul reşedinţă de judeţ, care are ca principal scop creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii din oraş. Proiectul este primul de acest gen ianugurat din ţară şi a fost realizat prin POR– Planuri integrate de dezvoltare urbană.
„Este primul proiect din acest domeniu de intervenţie din POR inaugurat în ţară”, a mai spus primarul care a mai arătat că obiectivul proiectului este reducerea criminalităţii sociale şi creşterea siguranţei cetăţenilor, va reduce şi delicvenţa juvenilă, dar va atrage şi investitori în condiţiile în care aceştia ştiu că investesc într-un oraş mai sigur.
Valoarea totală a proiectului este de 2,46 de milioane de lei din care asistenţa financiară nerambursabilă a UE este de 1,7 milioane de lei.
În municipiul Suceava mai sunt în derulare alte cinci proiecte finanţate prin POR.
Cel mai important proiect, de modernizare a zonei centrale a municipiului Suceava, în valoare de nouă milioane de euro, prevede în principal construcţia a două parcaje subterane cu 108 şi 55 de locuri, amenajarea unei piaţete care va primi numele de „Piaţa Ştefan cel Mare” şi reabilitarea pavajului pietonal cu dale din granit.