Flutur:  Guvernul va aproba costurile autostrăzii Pașcani-Suceava și va scoate la licitație proiectarea și execuția lucrării


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat vineri, că demersurile făcute în ultimele zile la Guvern au prins contur și că s-a afișat în transparență decizională Proiectul Hotărârii de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți tronsonului de autostradă Pașcani – Suceava.

Astfel, potrivit legii privind transparența decizională, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a prezentat textul pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiții ,,Autostrada Pașcani – Suceava’’ judeţele Iași, Botoșani și Suceava.

„După aprobarea acestei hotărâri de guvern se va scoate la licitație proiectarea și execuția acestui tronson de 62 km în regim de autostradă, împărțit în două loturi, lotul I având 33 km, lotul II având de 29 km. Pe traseu vor fi construite 23 de viaducte, 37 de pasaje, 12 poduri, 8 parcări, 2 centre de întreținere și coordonare, 5 noduri rutiere, din care 4 pe teritoriul județului Suceava. Valoarea investiției se ridică la 1.5 miliarde de euro”, a declarat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de