Acasă Actualitate Grindeanu a anunțat că se pregătesc licitațiile pentru autostrada Pașcani-Suceava-Siret: Să avem...

Grindeanu a anunțat că se pregătesc licitațiile pentru autostrada Pașcani-Suceava-Siret: Să avem semnate contractele și să înceapă faza de execuție


Intră acum și în grupul de

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, luni, la Suceava, că licitațiile pentru execuția tronsoanelor Pașcani-Suceava și Suceava-Siret se vor organiza în următoarele luni.

„La sfârșitul lunii mai-începutul lunii iunie avem toate condițiile să lansăm în licitație tronsonul de la Pașcani la Suceava astfel încât în câteva luni să avem semnate contractele pentru cele două loturi și să înceapă faza de execuție”, a spus Grindeanu într-o conferință de presă la sediul PSD Suceava alături de deputatul Gheorghe Șoldan despre care a spus că a fost prezent permanent la fazele de progres la Autostrada A 7 fiind foarte preocupat de proiect.



Ministrul a spus că speră ca în luna august să fie organizată licitație și pentru tronsonul Suceava-Siret.

„Undeva la finalul verii vom avea și celălalt tronson, de la Suceava la Siret astfel încât tot traficul pe care îl știți mai bine decât mine și care vă distruge drumurile, fie ele naționale sau județene, să ajungă să meargă într-un final pe autostrăzi”, a spus Sorin Grindeanu.

Ministrul Grindeanu a mai declarat că la finalul anului 2025 se va circula pe autostradă de la Pașcani la Ploiești. La finalul acestui an, pe șase loturi, sau chiar șase loturi și jumătate care ocolește Adjud.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version