FOTO//Două persoane încarcerate la Bosanci în urma unui accident rutier


Intră acum și în grupul de

Două persoane au rămas încarcerate, vineri seara, în urma unui accident rutier produs la Bosanci.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, un accident rutier cu un autoturism ieșit în afara părții carosabile s-a produs la Bosanci.

În eveniment au fost implicate două persoane, conștiente, care au rămas încarcerate.

Salvatorii sosiți la fața locului au lucrat pentru extragerea victimelor.

Ulterior, cele două victime au fost extrase din mașină și predate echipajelor medicale, pentru îngrijiri medicale.

Răniții, doi bărbați, în vârstă de 61, respectiv, 67 de ani, vor fi transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și  ambulanța SMURD-TIM, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.


Intră acum și în grupul de