Au plecat la nunta si cand s-au intors au descoperit o paguba de peste 1.000 de euro

Două persoane de sex feminin, mamă şi fiică, din comuna Bosanci, judeţul Suceava, au rămas fără obiectele cele mai de preţ din locuinţă după ce au plecat liniştite la o nuntă în localitate.

Incidentul a avut loc pe parcursul nopţii de duminică spre luni când, conform cercetărilor efectuate de către poliţişti, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa victimei, de 38 ani, în timp ce ea şi familia ei era plecată de la domiciliu şi i-au sustras mai multe bunuri (tacâmuri, bijuterii, electronice, băuturi alcoolice, cafea).

„Din cercetările echipei operative s-a stabilit că locuinţa în cauză se află amplasată în localitatea Bosanci şi este locuită de femeie şi fiica sa în vârsta de 16 ani, soțul fiind plecat la muncă în străinătate. În jurul orei 15.00, cele două au plecat de la locuinţă la o nuntă, în localitate, lipsind de la domiciliu pe timpul nopţii. La plecare au asigurat uşile de acces în locuinţă, însă au lăsat geamul dinspre curte întredeschis”, ne-au declarat surse judiciare.

În urma activităţilor operative întreprinse, suspecţii de comiterea faptei au fost identificaţi ca fiind doi tineri din localitate, de 19 şi respectiv 21 de ani, primul lucrând ocazional la locuinţa părţii vătămate.

Prejudiciul cauzat, de aproximativ 1.000 de euro şi a fost recuperat în proporţie de 90%, iar cercetările sunt continuate cu suspecţii în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat.