Intră acum și în grupul de
Cel mai interesant dintre cazuri a fost acela în care la vamă s-a prezentat pentru a intra în ţară conducând un autoturism marca Dacia, o persoană de sex feminin în vârstă de 39 de ani, domiciliată în municipiul Botoşani.
„După controlul documentelor de călătorie, echipa de control a trecut la verificarea mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, în borcane de bulion şi într-o canistră din plastic un număr de 276 pachete de ţigări marca „Monte Carlo”, de provenienţă ucraineană”, ne-a declarat comisar Ilie Poroch-Seriţan din cadrul IJPF Suceava.
Aceeaşi soartă, amendă contravenţională şi reţinerea autovehiculelor cu care se deplasau până la achitarea contravenţiei, s-au ales şi alte două persoane de sex masculin care au încercat să intre în ţară, prin acelaşi Punct de Trecere al Frontierei, cu ţigări de contrabandă ascunse în bagajele personale, locaşul roţii de rezervă sau lipite de corp cu bandă adezivă.