Au vazut usile intredeschise si s-au decis sa sparga un autocar

Persoane rămase deocamdată necunoscute s-au ales cu o pradă de aproximativ 1.000 de lei, după ce au spart un autocar lăsat parcat în curtea unei societăţi comerciale de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ.

Furtul a fost descoperit pe parcursul zilei de joi, chiar de proprietarul autocarului care a venit la faţa locului după aproape patru zile în care maşina nu a fost mutată din loc.

Conform cercetărilor efectuate de către agenţii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, spărgătorii au intrat în autocar chiar pe una dintre uşile acestuia.

„Fiind examinat autocarul, s-a constatat că acesta prezintă două uşi de acces glisante pe partea dreaptă, care se deschid pe baza unui sistem de electrovalve, însă din cauza uzurii autocarului, uşile de acces se pot deschide prin simpla forţare fizică, acestea rămânând tot timpul uşor întredeschise. Nu s-au constatat urme vizibile de forţare la nivelul uşilor de acces, iar din interiorul autovehiculului au sustras un DVD-Player, un televizor LCD şi o staţie de amplificare auto”, ne-a declarat insp. Bogdana Crăciun din cadrul IPJ Suceava.

Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 1.000 lei iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.