Chinuit de boala, un barbat din Campulung Moldovenesc a ales sa-si puna capat zilelor

Sătul de chinurile zilnice pe care trebuia să le îndure din cauza bolii pe care o avea, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din localitatea Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, nu a mai rezistat şi a ales să-şi pună capăt zilelor.

Incidentul a avut loc luni dimineaţă, în jurul orelor 07:00, corpul neînsufleţit al victimei fiind găsit chiar de cea care i-a dat viaţă.

Tot femeia, în vârstă de 67 de ani a fost cea care a anunţat poliţia după ce şi-a găsit fiul spânzurat într-o anexă a locuinţei.

Conform datelor primite din partea IPJ Suceava, „decedatul locuia cu părinţi şi fratele său, nu era căsătorit şi suferea de afecţiuni psihice, fiind internat de mai multe ori la spitalul de psihiatrie cu diagnosticul de tulburare afectivă bipolară cu elemente psihice”.

Mai mult, în ultima perioadă victima refuza să mai ia tratamentul medical şi chiar dacă nu sunt suspiciuni cu privire la cauzele decesului, cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, în vederea efectuării necropsiei.