Gheorghe Flutur, la Rădăuți, la deschiderea anului: Peste 300 de unități școlare s-au modernizat în ultimii ani, iar județul Suceava are cele mai multe proiecte prin PNRR pentru dotarea cu mobilier și aparatură IT a școlilor


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, luni, la deschiderea noului an școlar la Rădăuți, la Școala Specială „Sf. Stelian”, care este în administrația Consiliului Județean Suceava.

Flutur a spus că în ceea ce privește învățământul special în județul Suceava sunt șapte unități de învățământ special, una cu 195 de elevi la Rădăuți.

El a precizat că în învățământul special din județ sunt instruiți peste 1600 de elevi și peste 850 de cadre didactice.

„Este un învățământ aparte, mai complex, are multe sensibilități”, a spus Flutur.

Potrivit acestuia, CJ Suceava a făcut investiții la Școala Specială „Sf. Stelian” din Rădăuți de două milioane de lei pentru modernizarea unui corp de clădire și că urmează să fie modernizat și celălalt corp de clădire, cu panouri fotovoltaice, sistemul de încălzire, rampe de acces, dotarea și modernizarea sălilor de clasă, dotarea și modernizarea laboratoarelor, dotarea cu aparatură IT, mobilier.

Gheorghe Flutur a mai spus că la fel se modernizează și Grădinița Specială de la Fălticeni, dar și la celelalte unități școlare speciale din județ.

Vorbind în numele administrației județene, dar și administrațiilor locale, președintele Flutur a ținut să sublinieze că în județul Suceava sunt cele mai multe proiecte de modernizare a unităților școlare prin PNRR, fiind în derulare 109 proiecte pentru dotarea cu mobilier și aparatură IT.

„În județul Suceava sunt peste 300 de unități școlare care s-au modernizat în ultimii ani sau sunt în curs de modernizare. La ora asta sunt 41 de unități școlare în curs de modernizare fiind investiții, numai în acest domeniu, de peste 100 de milioane de euro”, a spus Flutur.

El a recunoscut că mai sunt multe de făcut în domeniul infrastructurii școlare și și-a amintit că în anii din urmă multe unități școlare erau cu grupuri sanitare în curte și că asemenea situații sunt puține, cum ar fi la Izvoarele Sucevei, în cătunele izolate, unde copiii învață în case particulare, dar că și în aceste zone se vor face eforturi pentru soluționarea problemei.

„Avem aproape două sute de microbuze școlare, iar CJ Suceava a accesat un proiect de 7,3 milioane de euro pentru 26 de microbuze școlare electrice, iar vineri va veni un lot de 16 microbuze pe care le vom împărți unor școli din județul Suceava și urmează și celelalte. Nevoia este mai mare. Mai e nevoie de circa 200 de microbuze. Am căutat și căutăm în continuare surse de finanțare”, a declarat Flutur.

El a mai spus că programul „Masa sănătoasă în școli” se derulează în 43 de școli din județul Suceava și că, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu ministrul Educației, urmează să fie mărit numărul de școli în care se va oferi masa caldă.

Flutur a constatat că circa 20 la sută dintre școli nu au autorizație ISU și că efortul primăriilor va trebui să se îndrepte în această direcție și că e nevoie, inclusiv din punct de vedere sanitar, de autorizații.

El a remarcat că în învățământul special sunt asigurate autorizațiile sanitare și ISU de funcționare.

„Mă bucur că am putut să particip financiar la modernizarea învățământului din județul Suceava, a învățământului special și că județul Suceava este pe podium în ceea ce înseamnă investițiile din învățământ”, a concluzionat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de