Acasă Actualitate Jefuita de doi tineri necunoscuti la intrarea in scara blocului

Jefuita de doi tineri necunoscuti la intrarea in scara blocului


Intră acum și în grupul de

O femeie din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, a trecut prin momente de groază, miercuri noapte, pe când se întorcea de la muncă către casă.

Totul s-a întâmplat în jurul orelor 23:00, chiar în faţa blocului în care are domiciliul victima, atacatorii alegându-şi locul jafului chiar la intrarea de pe casa scării. Cel mai probabil femeia a fost urmărită de către autorii care ştiau că deţine asupra ei o importantă sumă de bani.



Deocamdată poliţiştii nu deţin mai multe date despre persoanele care au participat la jaf, cunoscându-se doar modul lor de operare. Conform datelor obţinute de la biroul de presă al IPJ Suceava, victima este angajată ca şi barman la o societate comercială din Gura Humorului, iar miercuri la închiderea programului, aceasta a încuiat barul şi a plecat spre casă, având în geantă suma de aproximativ 5.000 de lei, bani ce proveneau din încasările de la bar şi jocurile mecanice din local.

Când a ajuns însă la intrarea în scara blocului, doi tineri rămaşi necunoscuţi, au tăbărât asupra victimei, i-au smuls geanta de pe umăr şi au fugit de la faţa locului.

Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version