Intră acum și în grupul de
Exerciţiul a fost coordonat de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava care după ce au monitorizat pregătirea elevilor de a evacua şcoala şi capacitatea cadrelor didactice de a coordona o astfel de situaţie, au ţinut apoi şi o „lecţie deschisă” acestora.
„Cu ocazia exerciţiului s-a verificat viabilitatea planului de evacuare în situaţii de urgenţă a colegiului, participând aproximativ 700 de elevi şi 70 de cadre didactice şi nedidactice care au fost evacuate în ordine din incinta şcolii, iar apoi s-a efectuat şi o activitate de instruire a elevilor şi cadrelor didactice privind organizarea şi desfăşurarea evacuării şi intervenţiei în situaţii de urgenţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt. Florin Monoranu.
Autorităţile sucevene au în vedere realizarea periodică a unor astfel de exerciţii de evacuare, la toate şcolile din judeţ, venind astfel în sprijinul conducerii unităţilor de învăţământ, avându-se în vedere pregătirea şi formarea deprinderilor elevilor şi a personalului instituţiilor privind modul de comportare pe timpul situaţiilor de urgenţă.