Intră acum și în grupul de
Administratorul unui salon de masaj care îşi derulează activitatea pe raza municipiului reşedinţă de judeţ, a fost bătut de doi bărbaţi chiar în interiorul salonului, de faţă şi cu un echipaj aparţinând unei firme specializate de pază şi protecţie.
Persoanele în cauză au revenit la uşa salonului o oră mai târziu şi după ce au sunat la uşă, dar au fost din nou refuzaţi, au forţat uşa de la intrare, care între timp a fost reparată de administratorul în vârstă de 48 ani, şi pătrunzând în interior l-au lovit cu pumnii pe acesta, provocându-i mai multe leziuni. De asemenea, cei doi le-au agresat şi pe angajatele salonului chiar dacă la faţa locului în momentul producerii incidentului se afla şi un echipaj al firmei de pază, ce a fost solicitat anterior de către administrator.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere, urmând să se dispună procedural.