Intră acum și în grupul de
Reprezentatul Guvernului în teritoriu a inspectat miercuri, împreună cu şeful Direcţiei Regionale Iaşi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Daniel Pilă, şantierul şoselei de centură, cei doi apreciind că în primăvara anului viitor, se va putea da în folosinţă porţiunea de drum care face legătura între DN 17 şi E 85 în zona Pătrăuţi dacă foştii proprietari ai terenului pe unde trece şoseaua nu vor continua acţiuni de blocare a investiţiei.
Sorin Popescu a arătat că foştii proprietari care consideră că despăgubirile primite nu sunt suficiente se pot adresa justiţiei unde să ceară justa despăgubire. „Ceea ce primesc ca despăgubire acum poate fi contestat, iar preţul final pentru expropriere îl va stabili justiţia”, a spus prefectul.
Popescu a subliniat că de la decizia de expropriere, statul român este proprietar al terenurilor şi că foştii proprietari riscă să fie cercetaţi penal dacă blochează accesul la aceste suprafeţe. El a mai spus că firma constructoare pierde 50.000 de lei pe zi, în condiţiile în care cetăţenii continuă să blocheze accesul la teren şi a făcut un apel ca foştii proprietari să înţeleagă importanţa investiţiei şi să parcurgă procedura legală dacă nu sunt mulţumiţi de valoarea primită la expropriere.
Prefectul a mai arătat că s-a realizat aproape 60 la sută din lucrare şi că nu au început lucrări pe un segment de 1,2 kilometri din şosea din cauză că proprietarii nu au permis accesul constructorului.