Intră acum și în grupul de
Doi bărbaţi din judeţul Suceava au ajuns, pe parcursul week-end-ului, pe patul de spital, după ce au fost înjunghiaţi în urma unor scandaluri ivite după consumul de alcool.
Primul incident a fost înregistrat de cadrele Secţiei de Poliţie Rurală Bosanci, sâmbătă, în jurul orelor 21:30. Cercetările efectuate de aceştia au stabilit că victima, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghiată de mai multe ori cu un cuţit, de un locuitor de 43 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ, după ce s-au întâlnit în zona gării din Vereşti.
„Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan Cel Nou” Suceava, la Secția UPU, unde i s-a stabilit diagnosticul de plăgi înjunghiate corp tăietor regiunea abdominală, fiind internată pentru îngrijiri medicale”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.
Duminică seara, a venit rândul unei alte sesizări prin care o persoană de 44 de ani, din comuna Păltinoasa a fost agresată de un consătean. La fața locului, s-a deplasat patrula de siguranță publică și ulterior o echipă operativă din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Păltinoasa, care în urma primelor verificări efectuate, au constatat că în jurul orei 19:30, în timp ce victima se afla într-un magazin şi consuma băuturi alcoolice, în interior a intrat un tânăr de 28 ani, localnic, care a provocat scandal.
Cum de la vorbe de ocară s-a ajuns repede la bătaie, agresorul l-a lovit pe bărbatul de 44 de ani cu pumnii în regiunea feței, iar cu un cuțit l-a înjunghiat în partea lombară dreapta.
În ambele cazuri cercetările sunt continuate şi în funcţie de rezultatele medico-legale a victimelor se va dispune procedural.
Intră acum și în grupul de