Intră acum și în grupul de
Prezența la alegerile parlamentare organizate duminică se apropie de 44 la sută în județul Suceava la ora 20:00 fiind mult mai mare față de alegerile parlamentare din 2020 și 2016.
Astfel, până la ora 20:00, în județul Suceava au votat un număr de 266.825 de electori, reprezentând 43,90 la sută.
Dintre aceștia cei mai mulți votanți sunt din mediul rural, respectiv de 152.888 de votanți, în timp ce în mediul urban au fost la vot un număr de 113.937 de electori.
În municipiul Suceava prezența la vot a fost la ora 20:00 de 44,31 %.
În 2020 în județul Suceava prezența la vot a fost de 28,2 la sută, iar în 2016 la alegerile parlamentare, până la ora 20:00 prezența la vot a fost de 36,30 la sută.
Intră acum și în grupul de