Acasă Actualitate Control la o instalație de debitat lemn din comuna Frumosu: Surplus de...

Control la o instalație de debitat lemn din comuna Frumosu: Surplus de 81,6 mc de material lemnos față de stocurile scriptice și amendă de 15.000 lei


Intră acum și în grupul de

Garda Forestieră Suceava a desfășurat, în perioada 22-25 noiembrie 2024, un control la o societate comercială din comuna Frumosu specializată în debitarea materialului lemnos. Verificările au fost inițiate în urma unei solicitări depuse de operatorul economic pentru anularea unui aviz de însoțire a lemnului, pentru care transportul nu fusese realizat.

În urma controlului avizul de însoțire a fost analizat și s-a constatat că îndeplinea condițiile pentru anulare.


Totodată, în urma verificărilor efectuate la depozit, delegații Gărzii Forestiere au descoperit un surplus de 81,6 mc de material lemnos față de stocurile scriptice.

  • Din acest volum, 21 mc lemn rotund de rășinoase și 13 mc lemn de foc de fag nu aveau documente legale de proveniență.
  • Totodată, 44 mc de resturi de lemn au indicat posibile nereguli privind volumul introdus în depozit fără acte justificative pe o perioadă extinsă.

În acest caz întregul volum de lemn fără documente a fost confiscat fizic și transportat la un depozit gestionat de stat, iar operatorul economic a fost sancționat contravențional cu o amendă de 15.000 lei.

Controlul s-a realizat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Suceava, iar cercetările continuă pentru a stabili proveniența materialului lemnos și pentru a clarifica eventualele încălcări suplimentare ale legislației forestiere.

Mihai Gășpărel, inspector-șef al Gărzii Forestiere Suceava, a subliniat importanța respectării stricte a reglementărilor privind proveniența și transportul lemnului, avertizând că autoritățile vor continua să acționeze ferm împotriva oricăror practici ilegale din domeniul forestier.

Avem Tabloul Complet al parlamentarilor de Suceava după aceste alegeri - puneți mâna pe telefoane...

Intră acum și în grupul de



Exit mobile version