Patru profesori humoreni au participat la Gala Premiilor „LET`S DO IT ROMANIA! 2011”, de la Iasi


Intră acum și în grupul de

Patru cadre didactice au reprezentat Colegiul “Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, la Iaşi, acolo unde pe data de 13 octombrie 2011, a avut loc Gala Premiilor “LET`S DO IT ROMANIA! 2011”, informează într-un comunicat de presă, Brînduşa Luminiţa Cîmpan şi Adriana Alina Mihorianu, profesoare în cadrul liceului humorean.

Potrivit sursei citate, cele şase judeţe care s-au implicat în proiectul naţional de pe data de 24 septembrie 2011 şi care au fost reprezentate la festivitatea de premiere găzduită de Restaurantul “Select”, au fost: Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ, Vaslui şi Bacău.

“Aflaţi pentru prima dată la o astfel de premiere am văzut ce înseamnă de fapt implicarea, susţinerea, iar termenul de echipă a căpătat un sens mai complex. S-au spus poveşti frumoase despre cine a susţinut proiectul, despre faza de cartare din cadrul proiectului, s-au prezentat fotografii de la eveniment şi s-a insistat asupra ideii că în al doilea an consecutiv de la demararea proiectului numărul de voluntari în regiune s-a dublat”, arată în comunicat cele două cadre didactice.

Potrivit documentului, în cadrul evenimentului desfăşurat la Iaşi, s-a mulţumit sponsorilor, s-au menţionat şi s-au oferit trofee firmelor care au înţeles să se alăture celor implicaţi şi care au făcut eforturi pentru a susţine activităţile de curăţenie.

“Indiferent că a fost vorba de Prefectură, de Primărie, de Inspectoratele Şcolare sau despre Garda de Mediu, toţi au colaborat şi au fost interesaţi să ofere o altă faţă zonei din care provin. Firmele de salubritate care au muncit voluntar în sâmbăta de 24 septembrie au fost menţionate şi s-a apreciat efortul acestora.

S-a subliniat în permanenţă implicarea numeroasă a şcolilor din cele şase judeţe şi au fost felicitaţi elevii care au renunţat la o dimineaţă de somn prelungit şi au ales să se deplaseze spre zonele cartate în vederea colectării deşeurilor. De asemenea, s-au prezentat filme, clipuri publicitare, imagini din acea zi, s-au făcut fotografii şi s-a ciocnit un pahar de şampanie în finalul evenimentului. Pentru acea seară specială, pentru invitaţie şi pentru tot ce a însemnat ajutor, sfaturi şi suport, mulţumim coordonatorilor zonali, respectiv judeţeni”, au ţinut să evidenţieze cele două profesoare în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de