Parlamentarii suceveni ai puterii si opozitiei comenteaza Discursul Regelui


Intră acum și în grupul de

Discursul pe care Regele Mihai I l-a susţinut, marţi, în Parlament a fost apreciat de parlamentarii suceveni drept un eveniment istoric important. Din motive personale, o parte dintre senatorii si deputaţii suceveni nu au reuşit să participe la şedinţa solemnă dedicată aniversării fostului suveran al României.

Deputatul PDL de Suceava, Dumitru Pardău, care este şi secretar al Camerei Deputaţilor, a stat în primul rând, la această şedinţă şi a precizat că discursul Regelui Mihai I în Parlament reprezintă un gest de normalitate. „Am participat la această şedinţă solemnă pentru că mi-am dorit. Se ştie că sunt un parlamentar care nu lipseşte la şedinţe, dar mi-am şi dorit să particip la acest eveniment istoric”, a spus deputatul PDL. El a apreciat că toate grupurile parlamentare au fost bine reprezentate la această şedinţă solemnă.

Pardău a reprezentat, marţi, conducerea Camerei Deputaţilor atât la dezvelirea bustului Regelui Carol I, la momentul semnării în cartea de onoare, dar şi la depunere de coroane de flori la Academia Militară.

Secretarul general al PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat că nu a reuşit să ajungă la Bucureşti pentru a asista la discursul Regelui Mihai I, deşi şi-a dorit fiind un susţinător al monarhiei.

„Sunt şi am fost un susţinător al monarhiei. Am avut întotdeauna un respect faţă de monarhie”, a spus deputatul PDL. El a subliniat că s-a bucurat că Regele Mihai I a rostit un discurs în Parlament, dar s-a întristat în acelaşi timp când a suprapus această imagine cu cea în care el se afla pe aeroport, iar Regele Mihai I saluta din uşa avionului, în timp ce unii dintre cei care se aflau astăzi lângă Majestatea Sa, s-au opus atunci intrării regelui în ţară. „Pasul de a fi invitat Regele Mihai I să rostească acest discurs şi acceptarea acestei invitaţii din partea regelui era ultimul lucru ce mai trebuia făcut în Parlament pentru a închide povestea comunismului în România”, a mai declarat deputatul PDL.

Deputatul PDL de Suceava Sanda Maria Ardeleanu a declarat că nu a reuşit să ajungă la şedinţa solemnă din motive personale. „Din păcate nu am reuşit să ajung fiind ocupată cu alte probleme. A fost însă un eveniment pentru istoria noastră, pentru poporul nostru. E un adevărat eveniment”, a spus Ardeleanu.

Deputatul PNŢCD de Suceava, Mircea Irimescu, a declarat că discursul Regelui Mihai I a fost unul bun şi că întregul eveniment reprezintă un semn de normalitate şi de democraţie. El a subliniat că Regele Mihai I este o personalitate şi un personaj istoric, iar lecţia de unitate şi de politică deasupra partidelor politice este binevenită.

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că a asistat, în Parlamentul României, la un moment de neuitat. „Am trăit un moment de neuitat, un moment în care istoria s-a întâlnit cu viitorul şi unul dintre puţinele momente în care am simţit, cu adevărat, ce înseamnă să fii român”, a spus Nechifor. El a spus că Regele Mihai I trebuie înţeles aşa cum este. „Mesajul a fost unul al reconcilierii, iar din păcate Guvernul şi preşedintele Traian Băsescu nu au înţeles”, a mai spus Nechifor.

La rândul său, secretarul executiv al PSD, deputatul de Suceava Eugen Bejinariu, a declarat că a participat la şedinţa solemnă a Parlamentului care reprezintă un moment istoric. „Este o filă de istorie. Unii, însă, au ratat întâlnirea cu istoria şi mă refer în primul rând la cei mai tineri, ca Roberta Anastase, de la care ar fi trebuit să te aştepţi la un alt comportament faţă de trecut şi de istorie. Din păcate, ei nu pot privi decât cu ură, atât în trecut cât şi în prezent şi viitor”, a spus Bejinariu.

Regele Mihai a susţinut, marţi, un discurs în Parlament, într-o şedinţă solemnă dedicată împlinirii vârstei de 90 de ani, el fiind însoţit de de principesa Margareta şi de principele Radu.

Fostul suveran a primit, după discursul său, Colanul Camerei Deputaţilor, şi a participat la dezvelirea bustului de bronz al Regelui Carol I, oferit cadou Parlamentului de către Casa Regală.


Intră acum și în grupul de