Ministrul Boagiu la Suceava: In Moldova, nu exista culoare de autostrada, dar prin deblocarea creditului de la BEI se fac modernizari de drumuri si in aceasta zona a Romaniei (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat vineri la Suceava că în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi, în această perioadă, ca urmare a finanţării existente, Ministerul Transporturilor şi Infrastructuri (MTI) se concentrează pe coridorul IV pan-european, dar este preocupat şi de un culoar nord-sud.

„Avem în pregătire un coridor de la nord la sud. Am discutat despre el. Ţinta cea mai importantă este de a identifica şi finanţarea”, a spus Boagiu adăugând că autostrăzile sunt scumpe.

Ea a precizat că în bugetul din 2012 doreşte ca resursele financiare să fie alocate pentru cofinanţarea proiectelor în derulare cu fonduri europene şi cele cu credite de la Banca Europeană de Investiţii. „Noi am cerut, ca şi anul acesta, ca majoritatea resurselor financiare să fie concentrate pe cofinanţarea proiectelor de la Uniunea Europeană şi pe cele finanţate din credite de la Banca Europeană de Investiţii”, a spus Boagiu.

Ea a arătat că sunt, în prezent, în execuţie, în România, circa 2.500 de kilometri de drumuri naţionale, iar valoarea totală estimativă este de două miliarde de euro, credite de la BEI, din care 50 la sută reprezintă credit, iar restul e contribuţie de la bugetul de stat. Ea a arătat că, în Moldova, nu există culoare de autostradă, dar că prin deblocarea creditului de la BEI se fac modernizări de drumuri şi în această zonă a României.

Totodată, Anca Boagiu, a spus că nu s-a propus creşterea a costului rovinietei, menţionând că aceasta reprezintă o sursă importantă de venituri pentru CNADNR. „Nu ne-am propus o creştere a rovinietei”, a mai spus ministrul.


Intră acum și în grupul de