Razbunare in stil mafiot! Au dat foc masinii inspectorului silvic pe cand acesta se afla in control

Un angajat al Direcţiei Silvice Suceava a rămas fără maşina proprietate după ce aceasta a fost incendiată, de persoane rămase deocamdată necunoscute, chiar în timp ce bărbatul efectua un control de rutină.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de IPJ Suceava, incidentul a avut loc pe raza satului Demăcuşa, comuna Moldoviţa, judeţul Suceava, când angajatul Direcţiei Silvice s-a deplasat cu maşina proprietate personală până în locul numit Pârâul Mic, iar de acolo a plecat pe jos mai departe pentru a efectua un control silvic.

„Ulterior, în jurul orei 11:30 a fost anunțat telefonic de către șeful de district despre faptul că autoturismul său arde, la fața locului deplasându-se pompierii din cadrul Formațiunii Civile Moldovița care au stins incendiul” ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului s-a constatat că geamul autoturismului, care a ars în totalitate, a fost spart, pe podul pedalier în partea dreapta față găsindu-se şi bolovanul folosit în acest sens. Mai mult, poliţiştii au constata că incendiul a fost provocat intenționat.

Autoturismul în valoare de 25.000 de lei, distrus în totalitate, a fost ridicat și depozitat la sediul Secției nr. 14 Poliție Rurală Vama, pentru continuarea cercetărilor, pentru identificarea autorilor.