O noua expozitie a artistului plastic Radu Bercea va fi vernisata, luni, la Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

Un număr de 53 de lucrări ce poartă semnătura artistului plastic Radu Bercea vor fi reunite într-o expoziţie ce va fi vernisată, luni, 28 noiembrie, la ora 14, 00 la Casa de Cultură “Platon Pardău” din Vatra Dornei.

Expoziţia, ce poartă titulatura “Metamorfoze 2011”, cuprinde 53 de lucrări realizate într-o tehnică proprie, alto-relief cromatic, ce aparţine genului deco-art.

“Ultima mea expoziţie de la Vatra Dornei poartă denumirea de “Metamorfoze 2011” deoarece am plecat de la modele banale ce pot fi metamorfozate prin filtrul propriu, dar sigur că fiecare lucrare are un mesaj. La fiecare expoziţie personală a mea încerc să realizez ceva nou.Tehnica actuala în care lucrez îmi aparţine”, a spus Bercea.

El şi-a propus ca şi în anul 2012 să realizeze alte expoziţii folosind tehnici noi.

Artistul plastic sucevean a declarat că, în cursul anului 2011, a avut opt expoziţii personale şi de grup în diferite oraşe ale judeţului şi în ţară, dar şi una în oraşul polonez Puck.

El a spus că, în decursul acestui an, a ilustrat diferite cărţi de poezie şi proză.


Intră acum și în grupul de