Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 30 de ani din comuna suceveană Zvoriştea a fost prins de jandarmi în timp ce încerca să fugă cu un capac de la un canal în spate.
Jandarmilor nu le-a fost greu să-l ajungă din urmă stabilind că persoana în cauză este din comuna Zvoriştea, judeţul Suceava, iar la controlul efectuat asupra lui s-au găsit în sac un capac de canalizare şi un ciocan.
„În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că tânărul, folosindu-se de ciocan, a sustras capacul unei guri de canalizare din imediata apropiere a gardului împrejmuitor al şantierului unde se efectuează lucrări pentru parcarea subterană din centrul municipiului şi intenţiona să transporte capacul la un centru de valorificare a fierului vechi”, ne-a comunicat Compartimentul de informaţii publice din cadrul IJJ Suceava.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal ce urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea continuării cercetărilor.