Deversare accidentală de ape uzate în pârâul Șomuz din Ipotești, sancționată de autorități


Intră acum și în grupul de

În urma unui videoclip postat de News Bucovina în data de 25 aprilie 2025, care arăta o deversare de ape uzate de culoare închisă în pârâul Șomuz din localitatea Ipotești, autoritățile au intervenit prompt.

Potrivit unui comunicat de presă semnat de Daniel Drăgoi, șeful SGA Suceav, reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, Gărzii de Mediu Suceava și Primăriei Ipotești au efectuat verificări în teren în noaptea de 25 spre 26 aprilie, între orele 23:00 și 01:00, și în zilele următoare.

Investigațiile au relevat că deversarea a fost cauzată de obturarea unei conducte de canalizare administrate de ACET SA Suceava, în urma precipitațiilor abundente din 25 aprilie, între orele 15:00-16:00.

Potrivit sursei citate, trei cămine de vizitare prezentau urme de refulare a apelor menajere, împreună cu deșeuri (cârpe, șervețele umede și alte obiecte aruncate incorect în canalizare), care s-au scurs în albia pârâului. ACET SA a intervenit în aceeași zi pentru remedierea avariei și curățarea căminelor, la solicitarea cetățenilor și a Primăriei Ipotești.

Cu toate acestea, operatorul nu a notificat instituțiile abilitate (ABA Siret, SGA Suceava, GNM-CJ Suceava) despre incident, încălcând obligațiile legale. Pentru deversarea apelor uzate neepurate, ABA Siret a aplicat o amendă de 35.000 lei, iar GNM-CJ Suceava a emis un avertisment pentru neanunțarea incidentului.

Analizele de laborator au arătat că impactul asupra pârâului a fost temporar, calitatea apei revenind la normal după stoparea deversării. Totuși, videoclipul sugera posibile nămoluri mineralizate din fose septice sau ape uzate vidanjate, deversate accidental sau intenționat în pârâu, fără legătură directă cu rețeaua de canalizare.

Șeful SGA Suceava a făcut un apel la cetățeni să nu arunce în rețeaua de canalizare obiecte precum șervețele umede, cârpe, materiale plastice sau alte deșeuri, care pot bloca sistemul și pot duce la refulări, afectând grav mediul înconjurător.


Intră acum și în grupul de