Intră acum și în grupul de
La data de 30 aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava au desfășurat 10 percheziții domiciliare în zona municipiului Rădăuți, atât în mediul urban, cât și rural. Acțiunea a vizat obținerea de probe într-un dosar de furt cu un prejudiciu considerabil, estimat declarativ la peste 1 milion de euro, precum și instituirea unor măsuri de sechestru pentru recuperarea prejudiciului.









În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate 10 autoturisme mărci de prestigiu, fabricate recent, cu o valoare cumulată de peste 200.000 de euro. Vehiculele aparțin celor doi bărbați arestați în acest caz și au fost puse sub sechestru asigurător.
Pe lângă autoturisme, polițiștii au instituit măsuri asigurătorii și asupra a patru imobile și opt terenuri deținute de aceiași suspecți, valoarea acestor bunuri urmând să fie stabilită în cadrul anchetei.
Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul a peste 20 de polițiști, jandarmi din cadrul IJJ Suceava și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale – IPJ Suceava. Activitățile s-au desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Reamintim că furtul a avut loc pe 17 martie 2025, când un bărbat de 67 de ani din Milișăuți a sesizat poliția că i-a fost sustrasă din locuință o sumă mare de bani. Deși autorii au încercat să-și ascundă urmele, ancheta a avansat rapid, iar la 28 martie 2025 au fost efectuate primele percheziții, fiind ridicate bunuri relevante.
În aceeași zi, cei doi suspecți, în vârstă de 35 și 36 de ani, au fost prinși după o tentativă de fugă în zona comunei Vama, în urma unei urmăriri în care au abandonat mașina și au încercat să scape printr-o zonă împădurită.
Aceștia au fost ulterior arestați și sunt cercetați pentru furt calificat cu consecințe deosebit de grave și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea completă a prejudiciului.
Intră acum și în grupul de