Intră acum și în grupul de
În perioada 10-13 aprilie 2025, orașul Râmnicu Vâlcea a găzduit etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru clasele a V-a – a VIII-a, un eveniment care a reunit elevi talentați din întreaga țară. Județul Suceava a fost reprezentat de un lot format din șapte elevi, care s-au calificat în urma rezultatelor remarcabile obținute la etapa județeană.

Din lotul sucevean au făcut parte: Panduru G. Anastasia (clasa a V-a, Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului, prof. Popa Loredana-Georgeta, locul I județ), Onuţi O. Marina (clasa a V-a, Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, prof. Gulei Ancuţa-Nadia, locul II județ), Cristea A. Alexandra (clasa a VI-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, prof. Ilisei Gabriela-Mihaela, locul I județ), Arnăutu C. Nectaria (clasa a VI-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, prof. Ilisei Gabriela-Mihaela, locul II județ), Șuşu Ș. Irina-Ștefania (clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, prof. Nastase Ana-Paula, locul I județ), Șerban V. Otilia (clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Cristofor Simionescu” Plopeni, prof. Vartolomei Nina, locul II județ) și Pînzari G. Ana-Isabela (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, prof. Gulei Ancuţa-Nadia, locul I județ).
Un rezultat deosebit a fost obținut de eleva Șuşu Ș. Irina-Ștefania, din clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, care, sub îndrumarea profesoarei Nastase Ana-Paula, a fost distinsă cu mențiune la etapa națională.
Intră acum și în grupul de