Intră acum și în grupul de
Aproximativ 100 de copii cu vârste între 9 și 11 ani din Vatra Dornei și localitățile învecinate au avut parte de o întâlnire memorabilă cu legende ale sportului românesc, în cadrul unei acțiuni organizate de brandul de apă minerală naturală Bucovina. Evenimentul, desfășurat în sala de sport a municipiului, a reunit nume precum Elisabeta Lipă, declarată canotoarea secolului XX, Ana Maria Brânză, cea mai bună spadasină a lumii timp de cinci sezoane, canotorii Marius Cozmiuc, Ioana Vrânceanu, Bianca Ifteni, precum și gimnaștii Gabriel și Robert Burtănete, primii frați din istoria gimnasticii românești care au urcat împreună pe podium la același aparat.

























Acțiunea, parte a angajamentului Bucovina pentru promovarea unui stil de viață sănătos și a excelenței în sport, a inclus demonstrații practice ale sportivilor, care i-au inspirat pe cei mici să descopere bucuria mișcării și să viseze la performanță. Copiii au primit pliante cu performanțele campionilor și autografe, iar entuziasmul lor a fost molipsitor. La eveniment a participat și Carmen Brumă, Ambasadoarea Bucovina, promotoare a unui stil de viață activ.
„Ne-am bucurat să oferim copiilor din comunitatea noastră șansa de a interacționa cu legende ale sportului românesc. Acțiunea reafirmă sprijinul Bucovina pentru valorile sportului și puterea exemplului personal,” a declarat Ioana Vișean, director de Comunicare Maspex Romania.
Elisabeta Lipă a subliniat legătura specială a zonei cu canotajul: „Bucovina este o ‘pepinieră’ tradițională pentru acest sport. M-am jucat cu copiii cu drag, sperând să le trezesc interesul pentru canotaj.” La rândul său, Ana Maria Brânză a adăugat: „Pentru mulți copii a fost prima întâlnire cu scrima. Felicit Bucovina pentru inițiativa care îi motivează pe cei mici să-și descopere potențialul sportiv.”
Apa Bucovina, partener oficial al Federațiilor Române de Fotbal, Canotaj, Scrimă și Gimnastică, continuă să susțină practicarea sportului de la vârste fragede. Evenimentul „Echilibru și performanță. Bucovina îți prezintă campionii” a fost realizat cu sprijinul Primăriei Vatra Dornei, căreia organizatorii îi mulțumesc pentru implicare.
Intră acum și în grupul de