Intră acum și în grupul de
Ploile abundente din ultimele ore au provocat creșterea debitului râului Teșna, generând inundații în localitatea Coșna, a informat locotenent-colonel Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.








Potrivit autorităților, Drumul Județean 172D a fost inundat pe o lungime de aproximativ 600 de metri în zona localității Coșna, iar patru curți ale unor gospodării au fost afectate de apă. Din fericire, nu s-au înregistrat pagube materiale semnificative.
Pompierii militari intervin în prezent cu motopompe și echipamente specifice pentru a evacua apa acumulată în demisolul unei case de locuit. Totodată, lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Coșna au construit, cu ajutorul unui excavator, un dig de protecție pentru a preveni inundarea unei alte locuințe expuse riscului.
Reprezentanții ISU Suceava, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava și ai Comitetului Local pentru Situații de Urgență Coșna monitorizează situația și continuă intervențiile în zonele afectate, până la revenirea la normalitate.
Autoritățile recomandă populației să rămână vigilentă și să evite zonele inundate, în contextul avertizării hidrologice Cod Portocaliu emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, valabile până la miezul nopții de 19 mai 2025.
Intră acum și în grupul de