Spectacol de Craciun in Iulius Mall Suceava

Iulius Mall Suceava va găzdui duminică, 18 decembrie 2011, de la ora 15.00, la etaj, un spectacol de dansuri şi cântece cu specific de iarnă, susţinut de elevii de la Palatul Copiilor din Suceava, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii complexului comercial.

Potrivit acestora, publicul va fi plăcut impresionat şi de prezentările de modă cu articole vestimentare şi accesorii create chiar de copii.

“Fii tu însuţi, trăieşte-ţi viaţa!” – Ateliere de lucru pe domeniile: sport, muzică, desen, fotografie şi voluntariat vor avea loc în Iulius Mall Suceava pe 16 decembrie 2011. „De la ora 10.00, la etajul centrului comercial, copiii şi tinerii vor socializa şi vor fi informaţi asupra pericolului consumului de etnobotanice şi descoperire a unor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber”, transmit organizatorii acţiunii. Proiectul este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava.

Concert de colinde – Tot duminică, pe aceeaşi scenă din Iulius Mall, însă de la ora 18.00, va avea loc un spectacol de binefacere pentru colectarea de fonduri destinate Centrului Medico-Social de Îngrijire la Domiciul din cadrul asociaţiei “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, se arată într-un comunicat de presă venit din partea complexului comercial.

Origami – Librăria Cărtureşti provoacă publicul sucevean să intre în lumea fascinantă origami. „În aburii ceaiului parfumat de la Cărtureşti, în fiecare sâmbătă, de la ora 11.30, curioşii pot deveni cu adevărat pasionaţi de arta modelării hârtiei. Locurile în librărie sunt limitate, iar participarea trebuie confirmată pe e-mail: sv_mall@carturesti.ro sau telefonic, la numărul 0732/003.049”, transmit organizatorii.

Ţara lui Moş Crăciun – Până pe 20 decembrie 2011, în zona KidsLand din Iulius Mall Suceava, Moş Crăciun va avea cartierul general pentru toţi prichindeii din Suceava şi din împrejurimi. Timp de 4 ore pe zi, între orele 16.00 şi 20.00, toţi copii sunt poftiţi să îi spună Moşului ce îşi doresc să primească de Crăciun. „Nu doar că îşi vor exprima dorinţele, dar îi pot spune Moşului poezii şi se pot fotografia cu el. Voluntarii de la << Salvaţi Copii >> vor nota preferinţele micuţilor, vor înmâna părinţilor lista cu dorinţele copiilor pentru a procura cadourile chiar de la magazinele din Iulius Mall”, transmit organizatorii.

Târgul Cărtureştilor – Luna decembrie este lună de târg la Cărtureşti. Până pe 31 decembrie 2011, pe rafturi se găsesc produse culturale selectate cu priceperea dobândită în 11 ani pentru a găsi cadouri cu suflet pentru cei dragi. Micul târg de “cadouri deştepte” are: ultimele noutăţi, cele mai bine vândute titluri din 2011, albume de artă, cărţi de design şi pentru copii, cărţi de bucate, muzică, filme, audio book-uri, vinuri, o selecţie atentă de ceaiuri de sezon şi accesorii pentru prepararea acestora, porţelanuri japoneze, agende, board games, lumânări parfumate, instrumente de scris, podoabe de pom, pungi de cadouri, panglici, turtă dulce, gadget-uri, jucării şi felicitări de sărbători.