Intră acum și în grupul de
Primăria Municipiului Suceava a anunțat că, în perioada 26-31 mai 2025, accesul pe scările care duc către statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din Parcul Șipote va fi complet restricționat.

Măsura a fost luată pentru a asigura siguranța cetățenilor, ca urmare a demarării unor lucrări de mentenanță și reparații în zonă.
Autoritățile locale își cer scuze pentru eventualele inconveniente cauzate și mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere.
Aceștia sunt rugați să respecte semnalizările din teren și să evite accesul în perimetrul afectat pe durata lucrărilor.
Reamintim că în ședința din luna aprilie a Consiliului Local Suceava primarul Vasile Rîmbu a anunțat că treptele din parc vor fi reparate până la 1 iunie.
El a subliniat că treptele actuale din parc prezintă riscuri de accidente, fiind necesare reparații capitale, motiv pentru care a solicitat Consiliului Local Suceava să aprobe alocarea unei sume de 300.000 de lei pentru aceste lucrări.
„Treptele nu sunt foarte trainice și pot genera probleme. Ne propunem ca, după zilele festive, până la 1 iunie – o zi extraordinară, la fel de importantă ca Ziua Mamei – să realizăm o reparație capitală a treptelor, mâinii curente și să asigurăm iluminatul”, a adăugat primarul.
Zona este în prezent iluminată, monitorizată și patrulată de Poliția Locală, pentru a garanta siguranța cetățenilor, a arătat primarul.
„Intervenția este absolut necesară și vrem să fie trainică, astfel încât sucevenii să se bucure de parc fără griji”, a concluzionat Vasile Rîmbu.
Intră acum și în grupul de