Caz de botulism, confirmat la un tanar de 27 de ani din Moldova Sulita

Un caz de botulism a fost confirmat serologic, în cursul zilei de luni, la un bărbat de 27 de ani din Moldova Suliţa, care a mâncat tobă de porc preparată în gospodărie, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava.

Potrivit sursei citate, tânărul a fost internat în data de 14 decembrie la Spitalul de Boli Infectioase Iaşi, compartimentul ATI, după ce iniţial s-a prezentat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, starea acestuia fiind în continuare gravă.

Bărbatul a mâncat preparate pregătite în gospodărie, respectiv tobă de porc, fiind singurul membru al familiei care a consumat produsul, celelalte persoane sesizând un gust suspect. Medicul de familie din localitate urmăreşte starea de sănătate a rudelor pacientului.

“Chiar daca Botulismul este o boală neuroparalitică determinată neurotoxic, produsă de Clostridium botulinum, rară ca frecvenţă, amintim populaţiei, în preajma sărbătorilor de iarnă, să acorde o atenţie deosebită modului de pregătire şi pastrare a alimentelor. Microflora prezentă în mod obişnuit, multiplicându-se, alterează proprietăţile organoleptice, ceea ce scoate din uz produsele alimentare”, atrag atenţia reprezentanţii DSP Suceava, precizând că gravitatea bolii este evidenţiată şi prin letalitatea care poate ajunge până la 30% din cazurile de îmbolnăvire.

Botulismul este o intoxicație alimentară gravă, provocată de toxina unui bacil întâlnit în carnea și în fructele conservate. Boala este caracterizată clinic prin afectarea sistemului nervos si a tubului digestiv.