Intră acum și în grupul de
În contextul investirii noului președinte al României, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a transmis un „Decalog al Președintelui Țării”, un set de principii menite să ghideze mandatul liderului națiunii. Mesajul, profund ancorat în valorile creștine și responsabilitatea față de popor, subliniază că jurământul prezidențial este „un angajament profetic, nu o formalitate procedurală”.

În decalog, ÎPS Calinic îndeamnă președintele să protejeze echilibrul instituțional, să fie un „străjer biblic” care se golește de sine pentru a sluji poporul și să garanteze suveranitatea, unitatea națională și integritatea teritorială. „Slujind poporul, nu puterea, căci toată împărăția care se dezbină în sine se pustiește”, a avertizat arhiepiscopul.
Noul președinte este chemat să reprezinte România în relațiile externe cu discernământ, onestitate și echilibru, promovând pacea și valorile democratice. ÎPS Calinic a insistat asupra necesității evitării tensiunilor între puterile statului sau între stat și societate, liderul fiind chemat să fie „un arhitect al liniștii sociale și un constructor de punți interumane”.
Apărarea libertății fiecărui cetățean, promovarea valorilor spirituale, culturale și educaționale – considerate „ADN-ul spiritual al națiunii” – și numirea în funcții publice pe baza dreptății și competenței, nu a partizanatului politic, sunt alte principii centrale ale decalogului. Președintele este îndemnat să rămână demn și fidel promisiunilor, fără a abdica de la principiile morale în numele pragmatismului.
În încheiere, ÎPS Calinic a cerut președintelui să vegheze și să unească poporul, cerând ajutorul lui Dumnezeu, asemenea marilor conducători biblici, pentru a împlini cu succes misiunea încredințată. Mesajul arhiepiscopului a fost primit ca un apel la o conducere înțeleaptă și morală, menită să consolideze unitatea și prosperitatea României.
Decalogul Președintelui Țării:
- Împlinește mandatul sub semnul fidelității față de jurământul făcut în fața lui Dumnezeu, a poporului și a istoriei, căci este un angajament profetic, nu o formalitate procedurală.
- Protejează echilibrul instituțional, fiind asemenea străjerului biblic, mereu treaz, golindu-te de sine, pentru a fi plin de poporul tău.
- Fii garantul suveranității și al unității naționale, precum și al integrității teritoriale, slujind poporul, nu puterea, căci toată împărăția care se dezbină în sine se pustiește.
- Reprezintă interesele țării în relațiile externe cu discernământ, onestitate și echilibru, fiind un ambasador al păcii, cooperării și valorilor democratice.
- Nu alimenta tensiunile dintre puterile statului și nici cele dintre stat și societate; acționând ca un arhitect al liniștii sociale și un constructor de punți interumane.
- Apără libertatea fiecărui cetățean, căci omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
- Urmează criteriul dreptății și al competenței la numirea în diferite funcții, și nicidecum cel al partizanatului politic, căci orice formă de favoritism compromite ordinea morală.
- Promovează valorile spirituale, culturale, educaționale, sociale, ADN-ul spiritual al unei națiuni,.
- Rămâi demn, chiar și în fața presiunilor, onest și fidel în împlinirea promisiunilor făcute, fără a abdica, în numele eficienței și a pragmatismului de la principiile morale.
- Veghează, unește și dă mărturie în lumina Revelației despre neamul tău, cerând, asemenea marilor conducători biblici, ajutorul lui Dumnezeu în lucrarea ce-ți stă înainte.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Intră acum și în grupul de