Primarul Vasile Rîmbu a salutat spiritul civic al unor suceveni ce au renunțat la garaje: Poate se molipsește toată Suceava să renunțe la toate garajele care încurcă și întunecă acest oraș


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a salutat, miercuri, în ședința Consiliului Local Suceava, spiritul civic al proprietarilor a trei garaje de pe strada Ștefan Tomșa care au renunțat la acestea pentru a se permite lucrările de modernizare.

Pentru strada Ștefan Tomșa proprietarii a trei garaje care trebuiesc demolate din simț civic dezvoltat au venit la primărie și au spus că sunt de acord să renunțe la garaje pentru scopul modernizării străzii, a declarat primarul.

„Poate se molipsește toată Suceava să renunțe la toate garajele care încurcă și întunecă acest oraș. Atunci vom fi și mai veseli și vom avea confort”, a declarat Rîmbu.

El a reiterat că aceste garaje nu mai au o valoare mare întrucât s-au amortizat.

„Am mai spus-o. Acele garaje au durata de amortizare expirată. Nu mai valorează foarte mult, valorează foarte mult doar ceea ce trebuie făcut pentru Suceava. Și parcuri și locuri de joacă și parcări și destinații care să genereze plăcere și confort”, a declarat primarul Rîmbu.


Intră acum și în grupul de