IPS Calinic, a lansat Decalog la Înălțarea Domnului: Pregătește-te pentru a doua Lui venire, așteptând-o nu cu teamă, ci cu dor și cu nădejde,


Intră acum și în grupul de

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a adresat credincioșilor un Decalog menit să inspire trăirea virtuților și pregătirea pentru slava Împărăției lui Dumnezeu. Această sărbătoare, care marchează îndumnezeirea omului și întoarcerea sa în Rai, prin șederea Fiului de-a dreapta Tatălui în Duhul Sfânt, este reflectată în cuvintele Mântuitorului: „Mă duc să vă gătesc loc” (Ioan 14, 2).

În mesajul său, ÎPS Calinic îndeamnă credincioșii să trăiască Înălțarea ca pe o „tensiune sfântă” între cele pământești și cele cerești, ancorându-și inima în cer și asumându-și demnitatea firii omenești, ridicată la dreapta Tatălui prin Înălțare. Credincioșii sunt chemați să fie martori ai lui Hristos în lume, să se deschidă lucrării Duhului Sfânt și să vestească Învierea, precum Apostolii, pregătindu-se totodată pentru a doua venire a Mântuitorului cu dor și nădejde.

Arhiepiscopul subliniază prezența lui Hristos în Taina Euharistiei și în lucrarea Bisericii, îndemnând la o viață euharistică ce transformă materia în Liturghie și timpul în veșnicie. „Înalță-ți viața prin sfințenie, căci timpul Bisericii este între ‘S-a înălțat’ și ‘va veni iarăși’”, a transmis ÎPS Calinic.

Decalog la Înălțarea Domnului

  1. Trăiește Înălțarea ca pe o tensiune sfântă între aici și dincolo, între prezența tainică a lui Hristos și dorul după comuniunea deplină cu El.
  2. Privește spre cer și caută cele de sus, unde se află Mântuitorul, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu, în Duhul Sfânt, ca să trăiești cu inima ancorată în cer.
  3. Asumă-ți demnitatea cerească a firii tale omenești, căci, prin Înălțare, firea omului este așezată la dreapta Tatălui, ca adevărați fii, prin har, întru Fiul.
  4. Fii martor al Înălțării lui Hristos în lume, căci fiecare este chemat a-L face cunoscut acolo unde trăiește și muncește.
  5. Nu aștepta pasiv cerul, ci pregătește-l în inimă, în ascultare, iubire și sfințenie, căci Hristos, prin înălțare, a rânduit loc desăvârșit pentru a fi împreună.
  6. Deschide-te lucrării Duhului Sfânt, ca să primești putere și să vestești Învierea Domnului, precum odinioară Apostolii, până la marginile pământului.
  7. Înalță-ți viața prin sfințenie, căci timpul Bisericii și pulsul eshatologic al credinței este între S-a înălțat și va veni iarăși, între deja și nu încă.
  8. Crede și afirmă cu tărie că după Înălțare Hristos este prezent în lume în Taina Euharistiei și toate celelalte Taine, în lucrarea Duhului Sfânt, în trupul Bisericii .
  9. Pregătește-te pentru a doua Lui venire, așteptând-o nu cu teamă, ci cu dor și cu nădejde, căci va veni întru slavă și putere multă, precum Apostolii L-au văzut suindu-se la cer.
  10. Urcă lăuntric duhovnicește și hrănește-te din taina unei vieți euharistice, căci inima care se Înalță cu Hristos transformă materia în Liturghie și timpul în veșnicie.

† Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților


Intră acum și în grupul de