Accident rutier urmat de incendiu în Zvoriștea. Alerta la 112 a fost transmisă prin sistemul eCall


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier soldat cu un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în localitatea Zvoriștea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, apelul de urgență a fost primit la 112 prin sistemul eCall la numărul 112, la ora 23:49.

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

La fața locului, aceștia au constatat că un autoturism a părăsit carosabilul în urma coliziunii cu un podeț și a fost cuprins de flăcări.

Din fericire, șoferul, singurul ocupant al vehiculului, a scăpat fără leziuni grave și a refuzat atât examinarea medicală, cât și transportul la spital. Pompierii militari, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Zvoriștea, au intervenit rapid pentru localizarea și stingerea incendiului, însă autoturismul a fost distrus în totalitate.

eCall este un sistem automat de apel de urgență implementat în Uniunea Europeană, conceput pentru a îmbunătăți siguranța rutieră prin alertarea rapidă a serviciilor de urgență în cazul unui accident rutier. Sistemul este integrat în vehicule și funcționează prin transmiterea automată a unui apel către numărul unic de urgență 112, furnizând informații esențiale despre accident.


Intră acum și în grupul de