Intră acum și în grupul de
Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Nicolae Robu, a asistat, sâmbătă, din tribunele Stadionului „Unirea” la derby-ul Bucovinei din Divizia Națională de Seniori, dintre CSM Bucovina Suceava și Rugby Club Gura Humorului. Meciul, marcat de dinamism și eseuri spectaculoase, s-a încheiat cu victoria categorică a echipei din Gura Humorului, care a aliniat și jucători străini. De partea cealaltă, sucevenii au mizat pe tineri talentați de la LPS Suceava, campioni naționali la juniori I în ultimii doi ani, demonstrând potențialul rugby-ului local.



La finalul partidei, vicepreședintele Robu a discutat cu reprezentanții ambelor cluburi despre provocările rugby-ului sucevean și a anunțat, în premieră, sprijinul financiar al CJ Suceava pentru echipele de seniori și juniori, prin Asociația Județeană de Rugby Suceava. „Rugby-ul din Suceava supraviețuiește de peste 60 de ani, în ciuda lipsurilor. Cutia de donații din fața tribunelor spune totul. Sub conducerea președintelui Gheorghe Șoldan, vom susține acest sport care a dat campioni și a dus numele județului în competiții de top”, a declarat Nicolae Robu.
Vicepreședintele a propus o strategie pe termen lung, incluzând formarea unei echipe de elită a județului, care să reunească cei mai buni jucători din Suceava și Gura Humorului și să evolueze în Liga Națională de Rugby, alături de cluburi precum Steaua sau Dinamo. O a doua echipă ar putea rămâne în Divizia Națională, ca pepinieră pentru prima formație. „Avem talent și pasiune, dar fără fonduri și viziune riscăm să pierdem tot. E nevoie de implicarea autorităților, a mediului de afaceri și de mai multă disciplină din partea cluburilor și sportivilor”, a adăugat Robu.
Sub conducerea președintelui Gheorghe Șoldan, CJ Suceava a alocat 2.500.000 de lei pentru sport, conform Legii nr. 350/2005, o sumă-record care va sprijini și alte discipline din județ. „Sportul este o investiție în sănătatea și viitorul comunității noastre”, a concluzionat vicepreședintele.
Foto: Marius Gabor
Intră acum și în grupul de