Școala de Vară Francofonă 2025, ediția a VI-a, la Suceava: Limba franceză învățată prin joc și creativitate


Intră acum și în grupul de

Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” și Agenția Universitară a Francofoniei, organizează cea de-a șasea ediție a Școlii de Vară Francofone în cadrul proiectului „Découvrir le français dès le plus jeune âge” („Să descoperim limba franceză de la o vârstă fragedă”). Evenimentul se adresează elevilor cu vârste între 7 și 13 ani și va avea loc în două serii: 30 iunie – 11 iulie și 14 – 25 iulie 2025.

Programul zilnic, desfășurat între orele 08:30 și 14:00, promovează învățarea limbii franceze printr-o abordare ludică și interactivă. Copiii vor participa la ateliere de conversație în limba franceză, dar și la activități cultural-educative și sportive, precum pictură, dans, muzică, înot, bandă desenată, bricolaj, matematică distractivă și prim ajutor. O noutate a acestei ediții este atelierul de radio susținut de asociația franceză „Partons à la campagne”, reprezentată de Fayçal Abderrezek, Clément Brahy, Baptiste Pigeot și Benjamin Boucher. În cadrul seriei a doua, cursanții grupei mari vor fi inițiați în realizarea unei emisiuni de webradio în limba franceză și în tainele scrierii radiofonice.

Activitățile se vor desfășura la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava și la sediul Alianței Franceze din Suceava (Strada Ștefan cel Mare nr. 50). Atelierele de conversație vor fi coordonate de profesori români cu experiență didactică, sprijiniți de o stagiară francofonă FLE și o echipă de voluntari entuziaști, care vor facilita o experiență educativă dinamică și captivantă.

Partenerii ediției din acest an includ Școala Generală Nr. 1, Asociația Română a Profesorilor de Limba Franceză – filiala Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Asociația Județeană Sportul pentru Toți, Logischool, Bucovina Dance Studio, Serviciul Județean de Ambulanță Suceava și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane.

Înscrierile sunt deschise până pe 20 iunie 2025 și se pot face telefonic, la numărul 0737784074 (între orele 13:30 și 18:30), sau prin e-mail, la adresa [email protected] (mailto:[email protected]).


Intră acum și în grupul de