Intră acum și în grupul de
În după-amiaza zilei de 27 iunie 2025, în jurul orei 14:30, un grav accident rutier s-a produs pe DN2, pe raza comunei Drăgușeni între un autoturism și un autotren.
Din primele cercetări efectuate de poliție, remorca unui autotren condus de un tânăr de 23 de ani din comuna Tomșani, județul Prahova, a derapat și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus din sens opus (direcția Roman – Fălticeni) de un bărbat de 69 de ani din municipiul Suceava.
Impactul violent a dus la rănirea gravă a șoferului autoturismului.
Acesta a fost găsit în stare de inconștiență de salvatori și s-au aplicat manevre de resuscitare. El a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, însă, din cauza leziunilor suferite, a decedat în jurul orei 19:30.
Șoferul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cazul șoferului de 69 de ani, din cauza stării grave, nu a putut fi testat cu etilotestul, dar i-au fost prelevate probe biologice de sânge la unitatea medicală pentru analize suplimentare.
Poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, cercetările fiind în curs pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Intră acum și în grupul de