Prima creșă din Câmpulung Moldovenesc a fost inaugurată în prezența ministrului Dezvoltării Cseke Attila: Programul guvernamental de creșe răspunde problemei demografice a României


Intră acum și în grupul de

Prima creșă din Câmpulung Moldovenesc a fost inaugurată, marți, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.

Ministrul Dezvoltării a reamintit că a lansat programul de creșe din România în anul 2021 în condițiile în care s-a constatat necesitatea unor astfel de instituții, mai multe municipii, între care și Câmpulung Moldovenesc, neavând asemenea unități pentru copii.

„Acest program guvernamental vine să răspundă celei mai mari probleme a României care este problema demografică. În ultimii cinci ani este o scădere cu aproape 30 de procente a numărului de copii nou născuți și atunci statul român a venit cu acest program prin care răspunde la nevoia de infrastructură ante-preșcolară 0-3 ani”, a spus Cseke Attila.

Potrivit ministrului creșa inaugurată la Câmpulung Moldovenesc este pentru minim 70 de locuri, investiția fiind de peste 3 milioane de euro cu toate dotările și echipamentele la nivelul anului 2025 care se predă Primăriei cu toate dotările urmând să fie obținută procedura de autorizare de funcționare.

În județul Suceava sunt 14 creșe cu 740 de noi locuri, din care nouă prin PNRR ce sunt în diverse stadii de execuție și cinci cu finanțare de la bugetul de stat care sunt în proiectare. Prima creșă din România finanțată prin PNRR a fost inaugurată la Fălticeni în 2022.

Ministrul a subliniat că Guvernul asigură și finanțarea pentru asigurarea funcționării acestei creșe pentru ca programul să fie funcțional și să nu fie afectat.

Primarul Mihăiță Negură a mulțumit ministrului Dezvoltării și președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, că sunt prezenți la Câmpulung Moldovenesc într-o zi atât de frumoasă pentru că această investiție guvernamentală este exact ceea ce trebuia pentru câmpulungeni, respectiv la copii, părinți și bunici pentru că acest municipiu nu a avut niciodată o creșă.

„Vedem și noi ce înseamnă și investiții reușite pentru că știm și noi, primarii, că nu toate investițiile sunt reușite, dar astăzi vorbim de o investiție foarte-foarte reușită”, a spus Negură care l-a felicitat pe ministrul Dezvoltării pentru această investiție.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, l-a felicitat atât pe ministrul Dezvoltării cât și pe primarul municipiului pentru investiție și a apreciat că lucrurile în oraș nu se vor opri aici, iar primarul Negură a anunțat că alături de creșă se va construi un centru de zi pentru copii cu dizabilități realizat tot prin PNRR.


Intră acum și în grupul de