Intră acum și în grupul de
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), împreună cu ofițeri ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), efectuează, joi, 93 de percheziții domiciliare la sediile unor instituții publice și locuințele unor persoane fizice din județul Suceava.

Acțiunea vizează o rețea infracțională implicată în eliberarea ilegală de documente de identitate românești.
Ancheta se concentrează pe infracțiuni precum luare și dare de mită, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Rețeaua, formată din funcționari publici ai unui serviciu de evidență a populației și ai unei primării, ar fi facilitat obținerea de cărți de identitate românești cu date neconforme, în special pentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și alte state din fostul URSS.
Documentele falsificate includeau certificate de cetățenie și adrese de domiciliu fictive, beneficiarii neavând nicio legătură reală cu adresele declarate.
Modul de operare implica utilizarea unor clădiri improprii sau dezafectate ca adrese fictive, fără acordul proprietarilor, și întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu, fără prezența beneficiarilor în fața funcționarilor.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2023-2024, peste 1.700 de persoane din statele menționate și-ar fi stabilit astfel domiciliul fictiv în evidențele serviciului de evidență a populației din județul Suceava.
Operațiunea s-a desfășurat cu sprijinul Grupării de Jandarmerie Mobilă Bacău și al Serviciului tehnic din cadrul PÎCCJ. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a celor implicați.
Intră acum și în grupul de