FOTO//Accident rutier în Rădăuți: Trei persoane rănite după ce un autoturism a intrat într-un stâlp


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier s-a produs, luni după amiaza, pe strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuți după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, trei persoane aflate în vehicul, toate conștiente și cooperante, au suferit leziuni și necesită îngrijiri medicale.

La fața locului intervin pompierii militari cu o autospecială dotată cu echipamente de descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava.

Echipele de intervenție acordă primul ajutor victimelor și evaluează starea acestora.

În sprijinul resurselor medicale, a mai sosit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Cele trei victime au fost preluate de către autosanitare și vor fi transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate, a precizat sursa citată.


Intră acum și în grupul de