Amenzi de 200.000 lei și oprirea activității pentru un restaurant din Suceava și un obiectiv turistic din Sucevița din cauza nerespectării normelor de securitate la incendiu


Intră acum și în grupul de

În perioada 11-14 iulie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a efectuat un control tematic la obiective cu destinația turism și alimentație publică din județ.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, în urma verificărilor, au fost constatate deficiențe grave la două locații, privind apărarea împotriva incendiilor.

Astfel, la un obiectiv turistic din comuna Sucevița, s-au identificat încălcări ale Legii nr. 307/2006, coroborate cu HGR nr. 915/2015, legate de lipsa autorizației de securitate la incendiu și neechiparea cu instalații de stingere sau detectare a incendiilor.

În acest caz s-a aplicat o amendă de 100.000 lei și sancțiunea complementară de oprire a activității, cu sigilarea spațiului până la remedierea situației.

De asemenea, un obiectiv de alimentație publică din municipiul Suceava a fost sancționat cu o amendă de 100.000 lei și oprirea activității, pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu și neechiparea cu sisteme de desfumare sau iluminat de securitate pentru evacuare în acest caz fiind aplicată prevederea legală : „Dispunerea măsurii complementare de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor care nu au autorizație de securitate la incendiu, în condițiile legii, și care au aria desfășurată mai mare de 200 mp, având destinația de comerț, cultură sau turism, se realizează pentru neechiparea cu instalaţii/sisteme de desfumare ori instalaţii de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă.

ISU „Bucovina” subliniază că astfel de controale vor continua, prioritatea fiind siguranța utilizatorilor.

Scopul acțiunilor nu este sancționarea, ci asigurarea respectării normelor de securitate la incendiu pentru protecția cetățenilor, arată sursa citată.


Intră acum și în grupul de