CSM Cetatea 1932 Suceava își întărește defensiva după ce a semnat cu Ciprian Perju, cu 167 de meciuri în ligile superioare


Intră acum și în grupul de

 Conducerea clubului CSM Cetatea 1932 Suceava a anunțat, joi, semnarea unui contract cu un nou jucător pentru sezonul viitor.

Este vorba despre fundașul central Ciprian Perju, în vârstă de 29 de ani, care aduce o experiență vastă în fotbalul românesc, cu un total de 167 de partide disputate în Liga 1 și Liga 2.

Ciprian Antonio Perju și-a început cariera la Academia Gheorghe Hagi, iar de-a lungul timpului a evoluat pentru cluburi de renume precum Farul Constanța, FC Brașov, Academica Clinceni, CS Afumați, Gloria Buzău, Unirea Slobozia, CSM Alexandria, CSM Focșani și Metalul Buzău.

Transferul său reprezintă o întărire semnificativă a defensivei „alb-albastre”.

„Bine ai venit și mult succes în tricoul CSM Cetatea 1932 Suceava, Ciprian!” a transmis clubul printr-un comunicat oficial.


Intră acum și în grupul de