100 de profesori pregătiți să sprijine copiii cu cerințe educaționale speciale, cu implicarea Fundației Umanitare ASSIST


Intră acum și în grupul de

Fundația Umanitară ASSIST continuă să investească în dezvoltarea educației în județul Suceava printr-un program complex de formare practică și teoretică a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Inițiat în primăvara acestui an, programul de formare continuă “Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” acreditat de Ministerul Educației (O.M. 7890/28.12.2024) are ca scop principal pregătirea cadrelor didactice și consilierilor școlari, pentru a răspunde eficient nevoilor elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES).

Un program cu impact pe termen lung

Cursurile sunt organizate de Fundația Umanitară ASSIST în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava și Inspectoratul Școlar Județean Suceava și vizează crearea unei rețele de specialiști capabili să elaboreze și să implementeze planuri individualizate de intervenție pentru elevii cu CES. Până în prezent, 100 de cadre didactice au luat parte la acest proces formativ, urmând ca pe termen lung să fie pregătite alte câteva sute de persoane pentru a susține incluziunea educațională în județul Suceava.

Acești profesori sunt acum mai pregătiți să își adapteze lecțiile, astfel încât fiecare copil primește sprijinul de care are nevoie. Prin acest program contribuim la o comunitate mai educată, mai empatică și mai grijulie. „, a declarat Andrei Cioban, președintele Fundației Umanitare ASSIST.

Contextul educațional din județul Suceava

În perioada martie – aprilie și mai – iunie 2025 au fost organizate două sesiuni de formare de câte 60 de ore fiecare. Acestea au adus împreună cadre didactice din diverse școli publice ale județului, demonstrând astfel că există un interes ridicat pentru subiect și o nevoie reală de sprijin în gestionarea diversității din clasă.

“Cursul «Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar» are un impact pozitiv atât asupra copiilor, cât și asupra cadrelor didactice. Cursanții au devenit mai empatici, integrează mult mai ușor metodele de predare specifice.” a transmis prof. Dorina Gabriela Șlincu, responsabil program acreditat – CCD Suceava.

Proiectul pune accent pe aplicabilitate și actualizarea metodelor didactice, într-un cadru care încurajează colaborarea interdisciplinară. Sesiunile de formare sunt structurate astfel încât să răspundă direct nevoilor celor implicați în lucrul cu elevi cu CES, precum identificarea timpurie a dificultăților de învățare, adaptarea conținuturilor și strategiilor, comunicarea eficientă cu părinții și specialiștii, dar și dezvoltarea unei culturi incluzive la nivelul școlilor.

La nivelul județului Suceava, în acest moment, sunt 2338 de copii cu cerințe educaționale speciale. Pe de altă parte, există foarte mulți copii care au cerințe educaționale speciale dar care nu au acest certificat.” a afirmat Maria Adriana Nichitean, director CJRAE Suceava.

Obiectivele principale ale programului se concentrează pe dezvoltarea competențelor pedagogice și psihopedagogice necesare integrării copiilor cu CES, familiarizarea cu metode și tehnici pentru adaptarea curriculară și îmbunătățirea comunicării dintre cadre didactice, familie și elevi. Formatorii programului sunt specialiști cu experiență în domeniul educației incluzive și aduc exemple concrete din practica educațională, facilitând transferul de cunoștințe de la teorie la aplicare practică.

Vă mulțumim pentru oportunitatea de creștere profesională pe care ne-ați oferit-o, oportunitate care s-a dovedit a fi una valoroasă, cu multiple exemple practice în gestionarea cazurilor elevilor cu CES pentru integrarea acestora în învățământul de masă.” a transmis prof. Roxana Apetroae, director al Școlii Gimnaziale Crucea, în calitate de cursant.

Educația, o prioritate la Fundația Umanitară ASSIST

Din punct de vedere financiar, Fundația Umanitară ASSIST a investit până în prezent 120.500 de lei în susținerea acestui program. Costurile acoperă integral taxele de participare ale celor peste 100 de cadre didactice implicate, asigurând astfel acces gratuit la cursuri. Pe lângă acestea, au fost alocate fonduri pentru burse speciale acordate cursanților în semn de recunoaștere a implicării și performanței, stimulente pentru formatori și pentru acoperirea cheltuielilor logistice, inclusiv materialele necesare derulării programului.

Inițiativa se înscrie într-un efort mai amplu al Fundației Umanitare ASSIST de a contribui activ la dezvoltarea comunității sucevene prin educație. După implicarea în dotarea școlilor, dotarea bibliotecilor și susținerea activităților extracurriculare, fundația își îndreaptă atenția către formarea profesorilor.

Activă din 2022, Fundația Umanitară ASSIST dezvoltă proiecte educaționale, sociale, culturale și de sănătate, având ca scop consolidarea unei comunități incluzive și sustenabile în regiunea Suceava. Prin acest program de formare, fundația reconfirmă rolul educației ca pilon esențial în dezvoltarea pe termen lung a societății.

Mai multe detalii despre activitatea Fundației Umanitare ASSIST sunt disponibile pe https://fundatia-assist.ro


Intră acum și în grupul de