Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei au descoperit abandonate, pe direcția localității Lupcina, 10.500 pachete cu ţigări fără timbru fiscal, în valoare de 203.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

Potrivit STPF Suceava, marți dimineața, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei s-a declanșat o acțiune, în cooperare cu colegii de la SPF Brodina, pe linia combaterii contrabandei cu țigări.
Astfel, în jurul orei 01.00, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Lupcina, polițiștii de frontieră au observat mai multe persoane care transportau colete voluminoase către un autovehicul parcat.
Imediat, aceștia au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliţiştilor de frontieră, mașina a demarat în trombă, iar aceştia au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite, ignorând somațiile lucrătorilor noștri.
În vederea reținerii persoanelor implicate, au fost trase două focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată, aceştia nu s-au oprit.
Concomitent, au fost anunţate autorităţile ucrainene în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.
La fața locului au fost descoperite 21 de baxuri cu țigarete care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 10.500 pachete cu țigări, fără timbru fiscal. Întreaga cantitate de țigarete, în valoare de 203.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere ilegală a frontierei de stat, precum și pentru identificarea persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Intră acum și în grupul de