Admitere liceu 2025 în județul Suceava: Cea mai mare ultimă medie, 9,60, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, specializarea mate-info bilingv engleză


Intră acum și în grupul de

Procesul de admitere în liceu pentru anul 2025 s-a încheiat cu prima etapă de repartizare computerizată în județul Suceava, unde 97,8% dintre candidații înscriși au fost repartizați.

Un procent de 2,2% dintre candidați urmează să fie repartizați în etapa următoare, iar 223 de locuri au rămas libere după această fază.

Cea mai mare ultimă medie de admitere a fost înregistrată la specializarea Matematică-Informatică, bilingv engleză, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu 9,60. La aceeași specializare, Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava a avut o ultimă medie de admitere de 9,40.La specializarea Științele Naturii, bilingv engleză, cea mai mare ultimă medie a fost 9,40, tot la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava. Pentru Științe Sociale, bilingv engleză, ultima medie de admitere a fost 9,25, înregistrată la același colegiu în timp ce la Științe ale Naturii, bilingv engleză, ultima medie a fost 9,17.

Alte specializări precum Matematică-Informatică (bilingv german) și Științe ale Naturii au avut ultime medii de 9,12 și, respectiv, 9,00 la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”.

Colegiile „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți și „Mihai Eminescu” din Suceava au note mari de admitere cu ultime medii variind între 8,42 (Filologie la „Eudoxiu Hurmuzachi”) și 8,90 (Științe Sociale la „Mihai Eminescu”).

De precizat este că cei trei elevi care au obținut cea mai mare medie de admitere- 9,95 au fost repartizați astfel: unul la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” la specializarea Științe ale Naturii, unul la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni la specializarea Matematică-Informatică, și unul la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava la specializarea Matematică-Informatică.


Intră acum și în grupul de