Incident suspect la Broșteni după ce o mașină a intrat în autospeciala de Poliție care asigura paza unui autocamion depistat transportând ilegal buștean de gater


Intră acum și în grupul de

În cursul nopții de marți spre miercuri, 22-23 iulie 2025, un echipaj de poliție din Broșteni a oprit un transport de lemn suspectat a fi fără avize.

Verificările în SUMAL au confirmat că cei aproximativ 16-17 mc de buștean gater nu aveau niciun document de însoțire, ceea ce constituie o infracțiune ce implică confiscarea autovehiculului folosit.

Autocamionul încărcat a fost parcat pe marginea DJ 178, sigilat, iar polițiștii au decis să-l păzească pe timpul nopții până la cubarea de către specialiștii Gărzii Forestiere, programată miercuri dimineața.

Astfel, miercuri în jurul orei 5:15, un autoturism Skoda, condus de un bărbat și având ca pasager pe fratele șoferului camionului sigilat, a intrat în coliziune cu mașina de poliție staționată pe acostament.

Niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit răni, iar cei din Skoda au declarat că incidentul a fost accidental, șoferul pierzând controlul volanului, și s-au oferit să acopere daunele.

Totuși, polițiștii suspectează că impactul ar fi fost o tentativă de intimidare menită să-i determine să părăsească zona, permițând recuperarea camionului și a lemnului, a căror valoare este considerabilă.

Cercetările în acest caz continuă pentru a stabili circumstanțele exacte ale evenimentului.


Intră acum și în grupul de